Studiu îngrijorător – Adolescenții primesc 5000 de notificări zilnic pe telefon

notificări

Un studiul dezvăluie că adolescenți primesc 5.000 de notificări zilnic pe telefon și că majoritatea petrec aproape două ore pe zi pe TikTok.

Nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni că adolescenții petrec mult timp pe telefoanele mobile doar că, din câte se pare, lucurile au scăpat de sub control. Un nou studiu a constatat că adolescenții își folosesc telefonul peste patru ore pe zi, TikTok ocupând cea mai mare parte a acestui timp – aproape două ore pe zi. De asemenea, s-a descoperit că mai mult de jumătate dintre participanți au primit peste 200 de notificări într-o singură zi, unii primind un incredibil număr de 5.000 de notificări în 24 de ore.

Studiul a fost făcut de Insider la cererea Common Sense Media și a Spitalul de Copii C.S. Mott de la Universitatea din Michigan. Acesta a urmărit timpul pe care-l petrec adolescenții uitându-se pe ecranul telefonului. Subiecții studiului având vârste cuprinse între 11 și 17 ani.

Durata medie de timp în care participanții și-au folosit telefoanele a fost de patru ore pe zi, deși unii au reușit să ajungă și la 16 ore pe zi. O mare parte din acest timp este petrecută pe aplicațiile de social media, TikTok fiind preferatul tinerei generații. Jumătate dintre copiii chestionați au petrecut în medie 1 oră și 52 de minute pe aplicația ByteDance, 40 de minute pe YouTube, 16 minute pe Instagram iar pe Snapchat doar 10 minute. Trebuie remarcat faptul că majoritatea acestor servicii sunt adresate utilizatorilor de peste 13 ani.

Studiul sugerează că unul dintre motivele principale pentru care tinerii preferă TikTok în detrimentul altor aplicații este că are doar conținut video, ceea ce înseamnă că nu este nevoie să faci ceva atât de „obositor” precum citirea sau tastarea. Acest lucru ar putea explica, de asemenea, popularitatea YouTube, care s-a dovedit, într-un sondaj din vara trecută, ca fiind platforma preferată de tineri.

Când au fos luați la rost, cei de la TikTok s-au apărat spunând că au stabilit o limită de utilizare zilnică de 60 de minute pentru adolescenți și că notificările push pe timp de noapte sunt dezactivate automat.

Rezultatele studiului confirmă, de asemenea, temerile lui Zuckerberg conform cărora Facebook a ajuns platforma preferată a bătrânilor, „site-ul social al bătrânilor” și că metodele sale de a atrage mai mulți tineri nu funcționează. Participanții la studiu au petrecut în medie doar 1 minut pe Facebook, sau 0,1% din timpul lor zilnic petrecut pe ecranul telefonului.

Timpul pe care îl petrec copiii pe telefoanele mobile a devenit o preocupare tot mai mare pentru părinți care se tem că dispozitivele ar putea afecta situația școlară și somnul copiilor. Faptul că cel puțin 50% dintre participanții la studiu au primit 237 de notificări într-o singură zi, unii primind chiar și 5.000, crește considerabil aceste temeri.

Sursa foto 

Lasă un răspuns