După mai multe controale făcute la Taverna Racilor în Herăstrău, Protecția Consumatorilor a închis celebrul restaurant iar amenda a fost una usturătoare, 140.000 lei.
Reprezentanții Protecției Consumatorilor au declarat că au avut mai multe acțiuni de control, astfel, la prima acțiune de la 1 iunie 2023 au dat amenzi în valoare de 25.000 lei și au închis localul până la remedierea problemelor.
La 3 iunie 2023, cei de la Protecția Consumatorilor au constatat că toate problemele au fost remediate. Dar controalele nu s-au oprit aici, la 22 iunie 2023 inspectorii au mers din nou în control. Surpriza le-a fost mare când au găsit, și de data aceasta nereguli. Amenda a fost mult mai mare de data aceasta, 75.000 lei, au oprit definitiv de la comercializare 84 de kilograme de produse alimentare şi au închis temporar unitatea până la remedierea deficiențelor. De asemenea, echipele de control au propus închiderea temporară a unităţii pe o durată de la şase luni la un an pentru abateri repetate şi încetarea practicilor comerciale incorecte.
Principalele probleme constatate au fost: folosirea unor materii prime şi a unor semipreparate fără etichete cu elemente de identificare şi caracterizare; utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate, cu grătare cu rugină, sistem de ventilaţie cu depuneri masive de praf; prezenţa insectelor vii (muşte) în unitate; schimbarea stării termice a produselor; nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor finite calde.
De asemenea, au fost descoperite şi alte probleme, printre care: existenţa unor condiţii improprii în spaţiul de lucru (paviment neigienizat); lipsa verificării metrologice a cântarelor utilizate; lipsa informării cu privire la ingredientele conţinute de preparate, a aditivilor şi a alergenilor, în lista meniu, lipsa autorizaţiei emisă de Primărie, produse alimentare cu data limita de consum depăşită; ca şi spaţiu de depozitare a materiilor prime (congelate şi refrigerate); nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor alimentare pe timpul transportului.
