Activități de weekend pentru o minte relaxată și o stare de liniște

Finalul de săptămână ne poate găsi obosiți și lipsiți de energie, mai ales dacă am avut o săptămână încărcată. Îți propunem câteva activități de weekend care îți redau energia și te conectează din nou la o stare de bine.

Yoga pe malul lacului Floreasca 

Instructorii de yoga au găsit o modalitate prin care te poți conecta la natură în timpul exercițiilor de yoga. Cum? Pe malul lacului. Odată cu vremea frumoasă, pontoanele amplasate pe malul lacurilor devin pline în weekend cu practicanții de yoga. Lumina naturală, undele apei stătătoare, priveliștea și conexiunea directă cu natura întăresc efectele pozitive ale mișcărilor yoghine. Este un moment în care te poți conecta la tine însuți și procesa în liniște evenimentele de peste săptâmână.

Concerte simfonice la Ateneul Român

Poate nu este prima activitate la care te-ai gândi, însă 2 ore petrecute la un concert simfonic la Filarmonica „George Enescu” îți poate aduce starea de liniște de care ai nevoie. Este o formă de meditație prin muzică, mai ales cea clasică, ale cărei efecte terapeutice sunt binecunoscute. Filarmonica are concerte pe tot parcursul săptămânii, deci ai o ofertă generoasă de unde poți alege. În weekend concertele încep de la ora 11:00, prin urmare poți adapta cu ușurință programului tău de weekend. Găsește calendarul evenimentelor aici: www.fge.org.ro/calendar

Caiace & SUP pe lac la apus

Lacurile din București și nu numai, sunt mai nou pline de cei dornici să încerce un altfel de activitate pe apă, mai puțin solicitantă, cum ar fi caiac sau SUP – acele plăci de stand up paddle. Nu trebuie să fii un sportiv din fire sau cu o condiție fizică avansată, ci doar puțin curios. Ritmul lent al acestui tip de sport te aduce în prezent și te face atent la fiecare mișcare și prin urmare, mult mai concentrat. Mai mult decât atât, îl poți practica la apus, pentru a te bucura de o experiență desăvârșită și o priveliște pe măsură. Pe lacul Snagov se organizează și terapie cu lotuși la apus, pentru cei interesați să se conecteze în profunzime la sinele lor. Poți opta oricând și pentru instructor dacă ești la prima încercare și ai nevoie de mai mult ghidaj.

Citește și 9 lucruri pe care trebuie să le facem pentru a ne simți bine zilnic.

Sursa foto